Eu, Cecilia, am învățat spaniola încă din copilărie, apoi la Universitate, dar cât de greu, cu câte sacrificii! Uneori mă gândeam ”pentru ce mă chinui eu atât?”, neștiind că viața mă va duce chiar în Spania, unde mi-am întemeiat o familie și trăiesc de peste 15 ani.

Spaniola a însemnat pentru mine ani grei de toceală, fără să înțeleg de ce se conjugau verbele așa; ani de zile în care nimeni nu-mi explicase logic când e SER și când ESTAR sau HABER (=”a fi, a se afla, a exista” toate 3)! Cât de anevoios a fost să învăț numai din manuale sau dicționare și cât de simplu era, aici, printre nativi! Cât de logic devenise totul dintr-o dată! Cât de natural!

Ce diferență era între a învăța doar reguli, a pierde o groază de timp rezolvând exerciții pe care nu le înțelegeam SAU a aplica totul, direct pe situații de viață! Asemenea revelație merita să o transmit, la rândul meu, așa că am început să dau ore de spaniolă străinilor. Îmi era clar, în sfârșit: acesta era scopul șederii mele aici: să predau pornind de la reguli, care trebuie cunoscute și înțelese, dar încurajând învățarea ”vie”, limba trăită și folosită!

Știu că mulți români au nevoie de spaniolă, dar le este imposibil să-și organizeze orarul pentru a participa la cursuri. Sau nu au găsit cine să le explice pe înțelesul lor și au renunțat. Astfel, pot petrece ani buni în Spania fără să știe bine limba, cu complexul că vorbesc greșit și cu dorința de a știi mai mult, dorință care, până acum, părea imposibil de realizat.

Elevii mei nu mai pierd timpul cu lecții întortocheate, care mai mult îi încurcă, ci, studiem împreună reguli esențiale, care li se fixează în memorie, prin simularea unor situații reale de viață și dialoguri deschise, alături de exerciții interactive.

Metoda mea de predare s-a dovedit a fi foarte eficientă, datorită abordării elevilor într-un stil prietenos și a ritmului dinamic de învățare, rezultatele apărând neîntârziat.