CA PROFESOARĂ DE SPANIOLĂ
Nu m-as fi gândit vreodată că voi ajunge profesoară. Am făcut modulul pedagogic în timpul facultății așa cum am făcut orice curs opțional, fiind o fire curioasă și perfecționistă. După ce am terminat facultatea de Litere, Secțiile de Filologie Hispanică și Biblioteconomie, m-am angajat la bibliotecă, la catalogare-indexare. Mi-a plăcut maxim. Dar, încet-încet simțeam chemarea mării și a palmierilor, care mă îmbia să plec de acolo. Astfel, după câțiva ani, am început sa caut joburi pe Internet în Spania. Am găsit un post de fotograf turistic într-o insulă pierdută în mijlocul Atlanticului, eu fiind pasionată și de fotografie. Când mă uit înapoi, nu știu cum am avut curajul să plec singură spre un loc care abia se zărea pe hartă! Dar, inconștiența de la 26 de ani și spiritul meu înnăscut de aventură, m-au urcat într-un avion cu destinația Fuerteventura.
Era decembrie și 25 de grade afară când am ajuns, iar o ușoară briză împrăștia fumul de țigară pe care-l scoteam sub un palmier. Am simțit că am ajuns în paradis! Voiam să rămân acolo pentru totdeauna și nici acum nu m-am săturat, după peste 15 ani.
A doua zi am ajuns și la job, dar, sociabilă cum sunt, vorbitoare de engleză și de spaniolă, le-am picat bine și și-au dat seama că aș fi mai folositoare în administrația firmei. Așa că, mi-au dat cheile de la biroul de pe plajă și o furgonetă încărcată cu un ghișeu demontabil de servicii fotografice. Trebuia să angajez eu fotografii de atunci încolo, să găsesc evenimente de pe insulă unde au nevoie de poze, să conduc furgoneta, însoțind fotografii la evenimente, să fac pe traducătorul (majoritatea se descurcau doar în engleză, nu și în spaniolă, iar localnicii nu vorbeau altceva decât limba lor) și să vând pozele pe loc. A fost o mare provocare, care mi-a făcut o intrare triumfală în această mică comunitate și mi-a format prietenii pe care le mai am și azi, atât cu angajați ai instituțiilor publice, cât și cu antreprenori, cântăreți, sportivi sau oameni petrecăreți, rezonând cu povestea de viață a fiecăruia, spusă sau ghicită.
În scurt timp am devenit o figură foarte populară pe insulă: ”la chica de las fotos”, dar, oarecum, nu eram împlinită. După primul an petrecut aici, în care am fost ”mama evenimentelor (de la sportive, la culturale, mondene și populare) și a fotografilor”, am început să caut altceva. Astfel, am ajuns la un mare lanț de parfumerii, care avea nevoie de un PR simpatic, cu o educație solidă pentru a reprezenta oficial firma lor pe toată insula și cu chef de condus o mașină de firmă de luni până vineri, din sud în nord și din est în vest. Eram persoana ideală! A fost jobul perfect pentru mine! În cei 8 ani de Marketing și PR, am învățat că se poate lucra mult mai bine în colaborare și că, lupta vieții este mai frumoasă atunci când ieșim toți pe câștig. Aș fi lucrat și acum la ei dacă nu se întâmpla să devin mamă! Da… m-am îndrăgostit și eu, ca tot omul, și am rămas însărcinată, având 33 de ani deja.
Nu se știe de ce, dar copilul mi s-a născut foarte prematur, la numai 5 luni jumate, așa că nu am mai putut continua cu niciun plan de viitor. Primii 2-3 ani era doar AICI și ACUM: 4 luni de incubator, 1 an de consultații săptămânale și ture prin spitale, încă 1 an de terapii preventive, chiar dacă micuțul a evoluat perfect. Un lucru era clar: viața mea gravita, din momentul în care s-a născut, în jurul copilului! Nu am putut continua cu jobul meu de vis și m-am limitat la ocupația de mamă până când a împlinit vreo 3 ani.
În acest răgaz, recunosc că mi s-a trezit dorul de adevărata mea vocație, cea pe care o studiasem pe băncile universității: limba spaniolă, care devenise deja ca limba mea maternă, de multe ori chiar gândind în această limbă, așa că mi-am scos atestatul DELE cu nivel maxim: C2. Mi-am recunoscut studiile, ca profesoară de limbă și literatură castelană în Spania, dar, la fel ca și în România, nu a fost ușor să prind un post la stat. Ce să fac cu toate diplomele mele – asta era întrebarea?!
Eram avidă să ies din nou în lume, să îmi reiau contactele și să profesez, de data aceasta, ceea ce studiasem! Am reușit să intru în proiectul Ministerului Învățământului din România, pentru a le preda limbă, cultură și civilizație românească copiilor români de aici. Am simțit o satisfacție de nedescris ieșită din ocupația de profesor și am hotărât că, de acum încolo, voi face ceea ce mi se potrivește cel mai bine: să împărtășesc cu ceilalți cunoștințele acumulate până acum!
Pentru a preda limba spaniolă, am încheiat colaborări cu câteva academii particulare și mi s-a părut chiar mai interesant decât să predau doar gramatică sau literatură la școala publică. Era un sentiment extraordinar: să inițiez efectiv străinii în secretele acestei limbi minunate, care mie deja mi se revelaseră. Drumul îmi era foarte cunoscut, căci îl parcursesem eu însămi cu mulți ani în urmă și până în ziua de azi, iar acum, am capacitatea, în sfârșit, să mă adaptez la nevoile oricui dorește să învețe sau să își perfecționeze cunoștințele de limbă spaniolă. Din cauza pandemiei, am trecut la orele online, cu oarecare reticență la început, dar, văzând că, în loc să ne despartă, ne unesc, realizând cât de eficiente sunt, cât de repede putem avansa și cât de comode pentru toată lumea, chiar nu mi-aș mai imagina viața fără ele.
Am început să predau doar de câțiva ani, dar simt că o fac de o viață. Da, am pregătirea unei profesoare de aproape 20 de ani, dar, de abia la 40 de ani, după ce am asimilat toate etapele învățării, simt că pot să ofer mai mult decât o simplă predare, adică să inspir și să le transmit încrederea elevilor mei, că limitele învățării nu există. Alături de mine, oameni care nu știau nici alfabetul limbii spaniole, au reușit să vorbească decent în doar câteva luni!
Predând și cursuri de limbă, cultură și civilizație românească (LCCR) în Spania, mi-a picat fisa: ăsta era marele secret! Pentru a învăța ușor o limbă, nu trebuie să te rezumi la reguli! Trebuie să o cuprinzi în ansamblul ei și să o încadrezi într-un stil de viață. Și cine te-ar putea apropia mai mult de el decât cineva care l-a asimilat deja, așa, ca mine?
Îmi place să ies din manuale și din metodele tradiționale, pentru a-mi însoți elevii într-o călătorie emoționantă, distractivă și motivantă, prin care ei înșiși reușesc să depășească orice limită lingvistică. O limbă străină este mai mult decât un cumul de reguli scrise sau citite. O limbă este un organism viu; antropozofii spun că fiecare popor are o spiritualitate aparte. Pentru a domina o limbă, trebuie să ne apropiem subtil de ea și să ne infiltrăm în miezul său, iar pentru a o învăța cât mai repede, nu există altă cale decât să ne aruncăm pe cal din galop! Și cum altfel, decât studiind și vorbind periodic cu un nativ sau, și mai bine, cu o profesoară care îți explică pe limba ta, dar cunoaște și limba pe care vrei să o înveți, la perfecție!
Împreună vom învăța rapid regulile bazice – scheletul – pe care vom adăuga constructiv, conversații și situații de viață din care nu poți ieși altfel decât învățat!
